Tehnicianul lui FC Brașov, Răzvan Lucescu, a declarat că vrea ca echipa sa să-și păstreze invincibiliatea de pe propriul teren, din actualul sezon.
„Este un meci de 3 puncte pentru ambele echipe, care se poate încheia foarte bine și la egalitate. Sigur că vrem să cîștigăm foarte tare, dar rămîne discuția că avem în față un adversar puternic. În plus, va conta forma de moment a celor două echipe. Brașovul este atuul nostru și trebuie să rămînem invincibili acasă. Bucuria ar fi și mai mare pentru că o victorie și 3 puncte ar reprezenta o bază foarte mare pentru viitor. Să faci egal cu Urziceniul, în deplasare, și să bați Steaua în primele 2 etape ale returului ar f două rezultate care te pot propulsa în fața clasaamentului și mai aproape de obiective”, a spus Răzvan Lucescu.
Lucescu jr. a mai precizat că „nu este un meci vital nici pentru noi nici pentru Steaua în ceea ce privesc obiectivele propuse de cele două formații”.
Tehnicianul nu-l va putea folosi duminică pe atacantul Romeo Surdu, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER